Fostul şef al Gărzii Financiare Gorj, Gigi Trifoi, va da declaraţii în faţa instanţei supreme, în dosarul „Pavel”. Acesta va fi audiat în calitate de martor, pe 11 noiembrie, când este aşteptată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României şi soţia edilului suspendat al comunei Peştişani. Finanţistul este pregătit să spună tot ce ştie despre contractul de cesiune a creanţelor între primărie, omul de afaceri Dan Radu Floarea și Habitu, pe care susţine că i l-a prezentat chiar Dumitru Pîrvulescu.
Pe 11 noiembrie sunt citaţi şase martori la procesul senatorului Dian Popescu, în care primul pe lista inculpaţilor este Florin Pavel, primarul suspendat al comunei Peştişani, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice. Trei dintre martori sunt fostul şef al Gărzii Financiare Gorj, Gigi Trifoi, soţia lui Pavel, dar şi denunţătorul Silvestru Tivig.
Unul dintre inculpaţi este Dumitru Pîrvulescu, fostul director adjunct al Direcţiei Finanţelor Publice Gorj, suspectat că l-ar fi sfătuit pe Pavel să semneze două contracte de cesiune de creanţă la data de 2 iulie 2009, în valoare de 2.500.000 lei, către persoane fizice, fără aprobarea Consiliului Local Peştişani, fiind vorba de omul de afaceri Dan Radu Floarea și Habitu. Gigi Trifoi susţine că Pîrvulescu i-a şi arătat un astfel de contract.
Şeful Administraţiei Finanţelor Publice Târgu-Cărbuneşti susţine că a dat declaraţii şi în faţa procurorului care a instrumentat acest dosar.
Gigi Trifoi mai spune că, de când a plecat în Capitală, nu a mai vorbit niciodată cu Dumitru Pîrvulescu, inculpat în dosar alături de Florin Pavel, Dian Popescu, fratele acestuia, Dan Radu Floarea şi dirigintele de şantier, Nicolae Isar. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj au fost cei care au dispus trimiterea în judecată a celor şase persoane, pentru afaceri cu bani publici, iar acuzaţiile sunt diferite şi multiple.


