Deputatul Gheorghe Pecingină candidează, momentan, singur la președinția PNL Gorj dar îl vrea pe Iordache contracandidat.
Gheorghe Pecingină a fost ales deputat PNL de Gorj cu susținerea președintelui organizației județene de la acea vreme, Dan Vîlceanu.
În situație identică este și senatorul Ion Iordache, fiind pus pe listă și apoi ales parlamentar tot cu sprijinul lui Dan Vîlceanu.
Senatorul Iordache trebuie să obțină derogarea PNL pentru a se putea înscrie în cursa electorală pentru alegerea noului președinte al organizației Gorj.
Conform statutului PNL, se pot înscrie în cursa electorala doar membrii PNL dinainte de 31 decembrie 2021.
Acesta și-a anunțat inițial intenția candidaturii dar până astăzi derogarea de care are nevoie nu ar fi apărut .
Pecingină a menționat că ar vrea ca Iordache să obțină derogarea, “pentru a fi o luptă”.
Surse politice afirmă că Gheorghe Pecingină doar face “un joc de teatru” înscriindu-se pentru președinția partidului. Acesta ar fi căzut de comun acord cu senatorul Iordache care are puterea și influența necesară obținerii derogării și câștigării fotoliului de șef al organizației de la Gorj.
De altfel, tot surse liberale spun că Pecingină ar face joc dublu, respectiv că l-ar fi și “săpat pe la spate” deja pe senator la centru, în sensul de a nu i se acorda derogarea dorită sau pentru ca “negocierile” să-i fie îngreunate.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla, cert este că, momentan, organizația liberalilor de la Gorj este o struțo-cămilă.
Surse TvSud afirmă că Ion Iordache “și-a rezolvat deja problema la centru”, i se va emite curând derogarea, se va înscrie în ultima zi de depunere a candidaturii și va prelua scaunul de președinte.
Pentru cât timp va fi ocupat noul fotoliu de președinte nu se știe.
Asta deoarece legitimitatea noului BPJ și a alegerilor interne este sub semnul întrebării până la soluționarea contestațiilor împotriva modului în care a fost dizolvat vechiul BPJ și mazilit din funcția de președinte Dan Vilceanu.


