Fostul deputat PNL, Gheorghe Pecingină, afirmă că este dispus să sprijine relansarea organizației județene Gorj, însă consideră că reconstrucția acesteia necesită implicarea unor oameni care să fie prezenți permanent în județ. Declarația vine după ce președintele interimar al PNL Gorj, generalul Ioan Sârbu, a anunțat public că își dorește să îl coopteze pe fostul parlamentar. „Am purtat discuții cu domnul Sârbu și o să mai purtăm. Intențiile sunt pozitive și voi susține cu tot ceea ce pot o relansare a PNL Gorj. Este însă foarte greu să particip la reconstruirea organizației, deoarece activitatea mea este acum în București, iar o astfel de misiune presupune o prezență de 100% în județ”, a declarat Gheorghe Pecingină.
Fostul parlamentar apreciază faptul că sediul PNL Gorj a fost redeschis și consideră că acest lucru arată începutul unei noi etape pentru organizația județeană. În opinia sa, una dintre marile probleme ale filialei din ultimii ani a fost lipsa comunicării cu cetățenii. Pecingină spune că PNL Gorj a renunțat la conferințele de presă și la dezbaterile publice pe teme de interes local, ceea ce a dus la o diminuare a vizibilității partidului. „Organizația trebuie să fie prezentă în viața comunității. Cetățenii trebuie să știe care este poziția PNL pe problemele importante ale județului. În ultimul an, nu am mai văzut conferințe de presă și nici atragerea de membri noi. Toate aceste lucruri trebuie regândite”, a afirmat fostul deputat.
Referindu-se la perspectivele PNL Gorj, fostul deputat spune că organizația poate reveni între cele mai puternice filiale din țară, însă numai printr-o strategie nouă și prin muncă susținută. „În doi ani se poate reconstrui organizația, dar este nevoie de o strategie de comunicare diferită, de prezență în fiecare localitate și de foarte multă muncă”, a concluzionat Gheorghe Pecingină.


