Gest de solidaritate: Brănescu și consilierii din Țicleni și-au dat din indemnizație pentru apă

- Advertisement -

În ședința Consiliului Local Țicleni, consilierii au votat în unanimitate o propunere inedită: diminuarea indemnizației de consilier cu 300 de lei pentru achiziția celor trei foraje de la Socu, aflate în proprietatea SC OMV Petrom SA. Inițiativa aparține consilierului local Constantin Brănescu (USR Gorj), care a explicat că gestul are rolul de a elimina orice suspiciune privind utilizarea banilor din bugetul local pentru această investiție.

„Am făcut această propunere pentru ca să nu existe niciun dubiu și nicio reclamație că achiziționăm aceste foraje din bugetul local. Consider că este normal ca noi, consilierii, să contribuim direct atunci când este vorba despre bunul orașului”, a declarat Brănescu.

După finalizarea tranzacției, forajele vor fi predate operatorului Aparegio, care va demara lucrările de modernizare și integrare în rețeaua de alimentare cu apă a Țicleniului.

Propunerea a fost adoptată cu votul tuturor celor 13 consilieri locali, indiferent de apartenența politică.

„Pentru mine, acest vot arată că atunci când e vorba de localitate, nu contează culoarea politică și nici cine face propunerea. Contează doar rezultatul pentru oameni”, a mai precizat Constantin Brănescu.

“Astăzi, în ședința de Consiliu Local, am propus diminuarea indemnizației de consilier cu suma de 300 de lei pentru a achiziționa cele 3 foraje de la Socu, de la SC OMV Petrom SA. Am făcut această propunere pentru ca să nu existe niciun dubiu și nicio reclamație că achiziționăm aceste foraje din bugetul local. Consider că este normal ca noi, consilierii, să contribuim direct atunci când este vorba despre bunul orașului.

După achiziție, forajele vor fi predate operatorului Aparegio, care se va ocupa de modernizarea lor și integrarea în rețeaua de alimentare cu apă a Țicleniului. Propunerea a fost votată în unanimitate – 13 consilieri locali din toate partidele. Pentru mine, acest vot arată că atunci când e vorba de localitate, nu contează culoarea politică și nici cine face propunerea. Contează doar rezultatul pentru oameni.” – spune consilierul local Constantin Brănescu (USR Gorj).

Articole recente