Corneliu Gârjoabă a revenit astăzi la serviciu, ca inginer la UMC Jilț Sud, la mina Tehomir, ca urmare a dispoziției judecătorilor de încadrare, după suspendarea de anul trecut. Acesta, însă, nu este mulțumit de funcția oferită și vrea să negocieze postul de șef deparament Resurse Umane din cadrul unității.
După un an și două luni de concediu forțat, Corneliu Gârjoabă a revenit astăzi la serviciu. Prima zi este de instructaj și protecția muncii. Este nevoie de îndeplinirea acestei proceduri după o absență îndelungată, a declarat Gârjoabă.
Gârjoabă a declarat că nu este mulțumit de funcția primită și vrea să fie șef de departament la Jilț Sud. Nu va semna nimic, deocamdată, iar, dacă nu este respectată decizia instanței va mai face o acțiune împotriva conducerii complexului.
Revenirea la serviciu nu este singurul motiv de bucurie pentru Corneliu Gârjoabă. Acesta va încasa și drepturile bănești care îi revin din perioada în care a stat acasă, suspendat. Suma nu este mică, dar nu a vrut să o dezvăluie.


