Urmăritori ai TvSud ne-au semnalat în această seară faptul că în jurul orelor 20 cădeau bucăți de beton din structura pasarelei de peste calea ferată.
Situația pare fi destul de gravă având în vedere că bucățile de beton puteau să cadă peste pietoni sau să avarieze mașinile parcate sub pod.
“Sper să se înceapă reabilitarea cât mai repede, deoarece arată din ce în ce mai rău, mai ales piloni de susținere”, ne-a transmis un cetățean care a surprins în imagini bucățile de beton desprinse din pasarelă.
Anul trecut în luna aprilie autoritățile se lăudau cu faptul că au turnat un nou covor asfaltic, s-au înlocuit niște borduri și ai vopsit gardul .
Se pare însă că pasarela de peste calea ferată de pe strada Unirii necesită o reabilitare substanțială deoarece, așa cum rezultă și din imaginile alăturate, structura acesteia pare a fi destul de afectată.











