O furtună puternică a făcut ravagii în vestul țării! 27 de persoane au fost rănite, iar alte cinci și-au pierdut viața în urma dezastrului. Vijelia a durat mai puţin de o oră și a făcut ravagii, iar rafalele puternice de vânt au atins aproape 100 de km pe oră. Astfel, au fost smulși copaci din rădăcini și fire de înaltă tensiune rupte. Primarul orașului Timișoara a anunțat că mai multe străzi sunt blocate și unele zone au rămas fără curent și fără apă.
„Din păcate, oraşul nostru a fost lovit de o furtună cumplită. Acum a trecut. Dar, în urma ei, am rămas cu o mulţime de străzi blocate, cu curentul şi apa întrerupte într-o mare parte a oraşului, cu clădiri cu acoperişul deteriorat sau chiar dislocat, cu copaci şi stâlpi puşi la pământ, etc., dar şi cu persoane rănite şi chiar cu deces. Am dat dispoziţii ca forţele proprii ale Primăriei -Horticultura, SDM, Retim, Aquatim, Colterm, Poliţia Locală, Direcţia de Mediu şi Direcţia Edilitară- să intre în acţiune şi să asigure reintrarea cât mai grabnică în normalitate. Evident, colaborăm cu ISU, Poliţia Naţională, Enel şi celelalte instituţii cu prerogative în astfel de situaţii. Vă rog şi pe dv, stimaţi timişoreni, să vă aduceţi aportul în acest sens”, a scris Nicolae Robu, pe Facebook.
Mai multe echipaje de intervenție se află pe străzi pentru a degaja situația.
„O femeie a decedat la Grădina Zoo, iar un bărbat, la Hotelul Baron, acesta fiind lovit de un panou publicitar care a căzut. Alte cinci persoane au fost rănite. A fost activată echipa noastră operativă care intervine dinamic la degajarea de trotuare, șosele și mașini prinse sub copaci doborâți, îndepărtarea cablurilor de curent căzute, degajarea acoperișurilor afectate”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Banat, Elena Megherea.
În urma dezastrului, în urmă cu puțin timp, președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj.
„Sunt profund marcat de evenimentele dramatice care au avut loc în cursul acestei zile în Vestul țării, unde, în urma unor furtuni puternice, mai multe persoane și-au pierdut viața, alte zeci au fost rănite și s-au înregistrat daune materiale semnificative. Transmit condoleanțe familiilor îndoliate și multă sănătate tuturor celor care au fost răniți în aceste tragice circumstanțe. Autoritățile au obligația să ia toate măsurile necesare pentru a gestiona cât mai eficient această situație de criză.”, se arată în mesajul Președintelui Klaus Iohannis.
ANM a emis a atenţionare cod portocaliu de intensificări ale vântului, care vor depăşi la rafală 90 km/h, iar trecător vor lua aspect de vijelie, cu frecvente descărcări electrice şi averse de ploaie care vor cumula izolat 15-20 l/mp. pentru judeţul Bihor şi mai multe zone din judeţele Timiş, Arad şi Caraş-Severin.
De asemenea, o atenţionare cod galben este valabilă pentru mai multe zone din judeţele Alba, Cluj şi Satu Mare.

















