Este o elevă veselă, frumoasă, foarte bună la învățătură și extrem de implicată în activitățile Liceului de Muzică și Arte Plastice ,,Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu. Vorbim de Ștefania Minciu, o tânără de 18 ani, pasionată de pictură, dar în același timp și de make-up. Pe viitor, focoasa brunetă își dorește să urmeze și un curs profesional în machiaj. După absolvirea liceului, târgujianca este decisă să se înscrie la o facultate în domeniul sanitar, pentru a deveni asistentă medicală. Pe rețelele de socializare, Ștefania este urmărită de mii de internauți. La fiecare fotografie postată de aceasta, aprecierile și cuvintele frumoase curg fără încetare.


