A devenit o tradiție pentru polițiștii de la Rutieră, din județul Gorj, să le ofere mărțișoare șoferițelor, de 1 Martie. Chiar dacă vremea nu a fost de partea organizatorilor, oamenii legii și reprezentanţii unei firme de asigurări, dar și angajații Registrului Auto Român Gorj au oprit pentru „un control de rutină” maşinile conduse de doamne şi domnişoare. În loc de formula ”actele la control”, de această dată, poliţiştii rutieri au fost astăzi vestitorii primăverii. ”Nu m-am speriat, pentru că și anul trecut m-au surprins la fel de plăcut. Este un gest frumos al polițiștilor”, a declarat Corina, una dintre șoferițele oprite în trafic. ”Recunosc. M-am speriat un pic, deși sunt în legalitate. Nu mă gândeam că m-au oprit doar ca să îmi ofere un mărțișor. Frumos din partea dumnealor”, a mărturisit o femeie care conducea un taxi.
În judeţul Gorj, din cele aproximativ 100.000 de persoane care deţin permis de conducere, 30.000 sunt femei. Poliţiştii de la Rutieră spun că numărul accidentelor cauzate de şoferiţe este mult mai mic faţă de cel în care sunt implicaţi bărbaţi aflaţi la volan, deoarece femeile sunt mai disciplinate în trafic şi circulă cu viteză mai redusă. (L.F.)






