Un minor de 16 ani, din comuna Scoarța, internat într-un centru din cadrul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, a comis un furt, în perioada de învoire. Ieri, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie de 72 de ani, din comuna Polovragi, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras 350 lei, un telefon mobil şi un încărcător, din salonul în care era internată, în cadrul Spitalului Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti. ”Din primele cercetări efectuate de poliţişti a fost identificat autorul faptei în persoana unui tânăr de 16 ani, din comuna Scoarţa. Acesta este internat în cadrul D.G.A.S.P.C. Gorj, fiind în învoire de sărbători, până la data de 11 ianuarie. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. (L.F.)



