Doi bărbaţi în vârstă de 29, respectiv 34 de ani, din comunele Turcineşti şi Bengeşti-Ciocadia, au fost reținuți pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în perioada decembrie 2015 – ianuarie 2016, ar fi sustras din incinta unui depozit de materiale de construcţii din localitate bunuri în valoare de aproximativ 2.000 lei.
Oamenii legii i-au depistat pe infractori vineri, pe strada Aleea Digului, din Târgu-Jiu. ”În urma verificărilor efectuate în autoturism au fost găsite trei scări din aluminiu şi două suluri de plasă sudată galvanizată, bunuri despre care cei doi declară că le-ar fi sustras cu complicitatea unui agent de pază, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, din cadrul unui depozit de materiale de construcţii de pe aceeaşi stradă pe care au fost identificaţi”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Cei doi au fost prezentaţi în fața magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, care au dispus ca suspecţii să fie cercetaţi în libertate, alături de agent. Bunurile sustrase au fost recuperate şi urmează să fie restituite unităţii păgubite, fiind vorba despre magazinul Praktiker. (L.F.)


