Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie consideră că piaţa de gaze nu e pregătită pentru liberalizarea completă, prevăzută pentru data de 1 aprilie 2017, şi cere o amânare a acestui termen, estimând în caz contrar creşteri dramatice de preţuri mai ales în iarna următoare, potrivit mediafax.ro.
„ACUE susţine pe deplin liberalizarea pieţei de gaze naturale din România – proces în cadrul căruia o etapă esenţială o constituie stabilirea preţului gazului natural din producţia internă prin mecanisme de piaţă, şi nu prin decizie administrativă – în condiţiile existenţei elementelor necesare care să asigure funcţionalitatea acesteia într-un mod transparent, eficient, garantând accesul nediscriminatoriu al participanţilor. Din păcate însă, în prezent, piaţa gazelor naturale din România nu îndeplineşte condiţiile prealabile şi indispensabile care să permită parcurgerea acestei etape şi, în consecinţă, considerăm că demararea acestui proces fără o pregătire prealabilă corespunzătoare va avea efecte negative în piaţa gazelor naturale, susceptibile a afecta interesul public general, în special pentru iarna viitoare”, se arată într-un comunicat transmis de federaţia patronală.


