Un tânăr frizer din Tg-Jiu, a fost bătut cu bestialitate de agenții de pază ai unui club din municipiul Târgu Jiu, la finalul săptămânii trecute. Potrivit jurnaliștilor de la Scandal de Gorj motivul este cel puțin halucinant: s-a împiedicat pe scări și a căzut, iar în momentul în care a ajuns jos, agenții au avut impresia că acesta fusese implicat într-o altercație și au tâbărât pe el. Frizerul a ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu, la ora 12,20, iar medicii i-au făcut mai multe investigații medicale. Tânărul a fost consultat de medicul ortoped, a fost supus unui examen neurologic și i s-a făcut și o ecografie, iar în cursul zilei de luni, 11 martie a.c, medicii legiști din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Gorj au stabilit că Edurd Anghel prezintă ”leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur” care necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Tânărul a depus și plângere penală pentru lovire și alte violențe, împotriva agresorilor de la firma de pază.
Mai multe detalii:AICI


