Frigul din ultima perioadă a pus din nou în topul producătorilor, cărbunele. Termocentralele au asigurat, în această dimineață, 20% din totalul energiei produse în țara noastră. Site-ul Transelectrica arată o pondere importantă a cărbunelui, în producția de energie pompată în sistem. În această dimineață, termocentralele livrau aproximativ 20% din totalul producției la nivel național. Creșterea procentului de energie din surse convenționale vine în contextul vremii reci, care s-a menținut sub limita înghețului, noaptea. Cărbunele este de bază în astfel de situații, când sursele regenerabile nu pot ajuta sistemul energetic național. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a fost la Bruxelles, săptămâna trecută, alături de managerul CEO, Dan Plaveti, pentru discuții privind solicitarea de amânare a termenelor de închidere a grupurilor pe cărbune, cu câțiva ani, față de planul de restructurare asumat cu Comisia Europeană.
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.