Tragedie într-o familie din Gorj! Un copil, în vârstă de 1 an și șapte luni, și-a pierdut viața după ce a căzut într-un râu. Micuțul era în grija bunicii care l-a lăsat nesupravegheat și a plecat la câmp. Când s-a întors a văzut că micuțul lipsește și a plecat în căutarea acestuia. L-a găsit la aproximativ 300 de metri de casă, într-un râu, din localitatea Polata. A sunat la 112, iar micuțul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Jiu. Medicii l-au resuscitat ore în șir, însă totul a fost în zadar. Copilul nu a mai avut nicio șansă, medicii declarându-i decesul. Părinții sunt în stare de șoc. La fața locului a ajuns și un echipaj al IPJ Gorj care face cercetări pentru a stabili în ce condiții a decedat copilul.






