Viața locatarilor din cartierul Obreja din Târgu Jiu, pusă în pericol de o decizie a primarului Marcel Romanescu. Acesta a dispus să se facă o umplutură cu pământ în zona căii ferate, realizând un pasaj ilegal, fiind vorba despre zona de protecție CFR. Localnicii spun că edilul le-a promis o trecere mai ușoară cu căruțele peste calea ferată. Chiar în timpul filmărilor, o femeie a fost la un pas de moarte după ce a încercat să treacă peste calea ferată pe noul pasaj improvizat, moment în care trenul a trecut în viteză. Ea a fost oprită în ultima clipă. Primarul a confirmat ca a dispus lucrările în zona de protecție CFR: ” Nu e vorba de dus pământ la calea ferată. Este o groapă pe un drum acolo, unde trebuia să nivelăm puțin pământul, nimic altceva. Nivelată o groapă de pe o străduță din zona respectivă. Deci e în afara căii ferate, în afara zonei de protecție.(…) încă o dată, nu e făcută lucrare. Era o groapă și a fost pus pământ pentru a se putea elimina acea fundătură” a declarat, Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu. Poliția a declanșat o anchetă la fața locului și a dispus ca primarul să îndepărteze pâmântul din zona căii ferate: ” Polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Gorj și specialiști din cadrul SNCFR SA s au deplasat la km feroviar 72+100, zona PO CAM, unde au identificat lucrările de amenajare a unui pasaj de trecere peste calea ferată neautorizat.
Organele de poliție vor informa in scris atât SNCFR SA – Secția L5 Tg Jiu cât și Primăria mun Tg Jiu pentru a dispune măsurile necesare desființării respectivei treceri la nivelul cu calea ferată neautorizată în scopul de a preîntâmpina producere unor evenimente feroviare”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În zona de siguranță CFR, lucrările nu se pot efectua decât cu acordul Ministerului Transporturilor.
FOTO- Romanescu, OBLIGAT de IPJ Gorj să îndepărteze o improvizație la calea ferată
- Advertisement -