Este tânără, frumoasă, talentată și iubește muzica populară. Îi place să cânte ori de câte ori are ocazia, iar acest lucru o motivează în tot ceea ce face. Aceste cuvinte o descriu perfect pe Irina Maria Birou, pe gorjeanca noastră din comuna Turburea. Frumoasa interpretă a absolvit Colegiul National de Arte ,,Dinu Lipatti” din Bucuresti, iar acum este studentă în cadrul Universității din București, secția Etnologie.
,, Am inceput sa cant de la varsta de nouă ani. Am facut parte dintr-un cor al scolii la care invatam, iar profesoara m-a indrumat sa merg mai departe si sa ma inscriu la Scoala Populara de Arta din Tg Jiu. Asa am facut, am activat in cadrul acesteia timp de trei ani, iar dupa, am plecat la Bucuresti unde am facut Liceul de Muzica ,,Dinu Lipatti”, sectia Canto popular. Am participat la mai multe festivaluri unde am castigat foarte multe premii dintre care amintesc: Trofeul Festivalului ,,Mariana Dragicescu” din Timisora, Premiul I la Festivalul ,,Pe deal la Teleormanel”. Am castigat patru ani consecutiv Olimpiada Nationala de Muzica pe tara, insa cel mai important premiu pentru mine este trofeul Festivalului ,, Maria Lataretu „din Tg Jiu. Pentru mine familia este cel mai importanta, iar eu sunt fericita atunci cand ii vad pe ei fericiti”, a declarat Irina pentru Tv Sud.
Cu această ocazie, Irina a transmis sărbători Pascale liniștite și fericite familiei sale și prietenilor, dar și persoanelor care au susținut-o în cariera muzicală.












