Situație stranie la Motru (Gorj), astăzi. Polițiști locali care trebuiau să păzească o porțiune de beton proaspăt turnat au plecat din post. Drept urmare, câțiva pietoni au apucat să calce în beton iar primarul Cosmin Morega s-a supărat și i-a pus la treabă. Inclusiv șefului Poliției Locale din Motru i s-a dat o mistrie și s-a apucat de muncă.
”Cine greșește trebuie să repare….chiar cu mistria. Munca și implicarea noastră trebuie respectată, domnilor!
Neglijența colegilor nu poate fi tolerată(nu este prima dată) și cred că este nevoie urgentă de modificări majore.
Salarii plătite la timp, echipament corespunzător, cursuri de calificare, autoturim nou, dar în schimb multă nepăsare și multă neimplicare din partea multor polițiști locali.
Toate, poate, se trag și din cauza lipsei probelor sportive, instructajul periodic, activităților complexe, mersului pe jos și chiar lipsa rotirii punctelor de lucru….sau altele. Toate vor avea o rezolvare chiar de luni.”, spune primarul din Motru, Cosmin Morega.





