Polițiștii gorjeni au efectuat mai multe percheziții în județul Călărași, într-o cauză penală, la persoane suspecte de comiterea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile. În urma perchezițiilor, mai multe persoane au fost aduse la sediul IPJ Gorj pentru a fi audiate.
„La data de 15 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului pentru Investigarea Criminalității Economice Gorj, cu sprijinul de specialitate al D.O.S. – Serviciul Operațiuni Speciale Gorj, precum și al polițiștilor din cadrul IPJ Călărași, au continuat cercetările într-o cauză penală și, sub coordonarea unui procuror, au efectuat percheziții domiciliare în 2 locații din județul Călărași, la persoane suspecte de comiterea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile.
Cu această ocazie au fost identificate un număr de 54.400 țigarete care nu aveau aplicat timbrul fiscal și peste 10 kg tutun prelucrat, deținut fără respectarea prevederilor legale.
În urma perchezițiilor au fost puse în aplicare și 4 mandate de aducere, 4 suspecți fiind conduși la sediul IPJ Gorj pentru continuarea cercetărilor și stabilirea întregii activități infracționale”, a transmis IPJ Gorj.
Suspecții riscă să fie reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați în fața magistraților cu propuneri legale.
Sursa foto: IPJ Gorj




