Ultimul contract pentru „Închiriere autovehicule de transport industriale cu șofer”, la cariera Jilț, are o valoare de 228.107,24 lei, încheiat la 12.10.2022, pentru 3 luni, prestator SC LOUSIANA COM S.r.l. .
A fost nevoie să moară – iarăși -oameni pentru ca politicienii să ia o pauza și să “tacă din gură” pentru ca jegul de sub preș să mai iasă, pentru câteva zile, la iveală.
În ultima perioadă – cel puțin – anumiți politicieni locali au găsit de cuviință să se etaleze lângă guvernanți și să pozeze în “salvatorii” energiei gorjene.
Accidentul de marți de la Cariera Jilț Sud, în care trei oameni au murit în chinuri groaznice, aduce în atenția națională cum sunt aruncați banii pe fereastră dar și condițiile mizere în care salariații CEO lucrează.
În cazul de față, transportul minerilor care lucrează în carierele din Gorj, este asigurat de CE Oltenia prin subcontractori privați, de SUCCES.
SUCCES. Cel puțin asta scrie pe ușile “rablei morții”, afundată în mocirla carierei, în care au murit cei trei mineri nevinovați (foto dovada).

Prin verificări pe portalului aida.info.ro, privind valabilitatea polițelor RCA naționale, se poate observa că
“tanchetele” ce apar pe înregistrările video din ziua accidentului, și care transportau minerii în carieră, nu figurează cu RCA valabil pe perioada contractuală (foto dovada jos).

Surse din rândul angajaților de la Jilț afirmă că aceste autoutilitare, “coapte de rugină” și cu defecțiuni, nu ar avea nici Inspecție Tehnică Periodică (ITP) deși sunt înmatriculate în vederea circulației pe drumurile publice.
CE SPUNE POLIȚIA GORJEANĂ
IPJ Gorj a transmis, scurt, pe grupul de comunicare că s-a sesizat din presă referitor posibila lipsă a RCA-urilor acestor mașini și va face verificări.
”În urma informațiilor apărute în spațiul public s-au dispus verificări, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsuri legale în consecință.”, se arată în mesajul comunicatorului IPJ Gorj.
Acum, rămâne de așteptat rezultatul verificărilor poliției care abia acum pare că s-ar fi sesizat pentru prima oară deși aceste mașini circulă așa de ani buni în zona Jilț, Mătăsari.
Până la urmă, rolul mass-mediei este doar de a sesiza posibilele ilegalități iar cel al autorităților este de a se autosesiza, din sursă externă, a cerceta și a aplica legea acolo unde situația o impune.
Directorul general al CE Oltenia, Daniel Burlan, a declarat că autoutilitara implicată în accidentul de la Cariera Jilţ Sud nu era omologată pentru transportul persoanelor.
Că, era destinată transportului de marfă iar transportul în cariere se face cu astfel de autovehicule care au o capacitate de 9 persoane.
Contractul și milioanele plătite anual pentru închirierea de mașini din perioada 1970-1985

Conform informațiilor publice de pe site-ul e-licitatie.ro, în luna mai 2021 CEO a încheiat mai multe acorduri cadru pentru „Transportul salariaților de la domiciliu/reședință la locul de muncă și retur pentru ELCFU Motru”
Ulterior, au fost semnate alte contracte consecutive totalizând 2.699.407.20 lei.
Lotul 1 – Secția CFU Jilț – contractul cadru se ridică la 480.740 lei, pe 12 mai 2021, încheiat cu GABICOST COM SRL și CSIEMOIRAZ TRANS, aferent Trasee între punctele de lucru ale ELCFU Motru și domiciliul salariaților”.
Ulterior, pentru cariera Jilț s-au mai semnat două contracte, în valoare de 240.235,2 lei (29 iunie 2021), și 480.740,4 lei (30 iunie 2022).
Practic, CE Oltenia a plătit 1.201.716 lei pentru transportul minerilor de la domiciliu la cariera Jilț.
Șefii Inspecției Muncii veniți la anchetă și duși la locul accidentului cu mașini FĂRĂ RCA
Inspectorul General de Stat al Inspecției Muncii, Dantes Bratu, a fost la locul accidentului unde au murit cei trei mineri, împreună cu șeful ITM Gorj și directorul general al CEO. Foto sus!
Prin accesare portalului aida.info.ro, mașinile cu care aceștia au fost transportați figurează și ele precum că nu ar avea RCA valabil.
Mai multe surse spun că două astfel de mașini au fost aduse special pentru echipa inspecției muncii, de la JILȚ NORD, pentru deplasarea inspectorilor la locul accidentului.
Cei trei mineri decedați au lăsat familii îndurerate în urmă, iar soția celui mai tânăr dintre ei este însărcinată.
Sutele de comentarii publice ale mai multor angajați din cadrul carierelor confirmă și ele cele scrise mai sus dar și anormalitățile din carierele gorjene (foto exemplificativ jos).







