Pentru că vremea a devenit prietenoasă, la nivelul localității Roșia de Amaradia a fost reluată execuția investițiilor rămase nefinalizate. Primarul Liviu Cotojman anunță cu bucurie că a început turnarea celui de-al doilea strat de asfalt pe toate drumurile modernizate în toamnă. În această perioadă se va lucra intens la modernizarea prin asfaltare a drumurilor din localitate și sunt pregătite și restul drumurilor ce urmează să fie asfaltate.
În momentul de față, în localitatea Roșia de Amaradia nu există drum neasfaltat. Primarul anunță asfaltarea inclusiv a drumurilor de tarla.
În total, au fost asfaltați 40 km de drum pe raza localității Roșia de Amaradia.















