FOTO | Ei sunt tinerii care au murit în accidentul teribil de pe DN2. Șoferul nu avea permis.

- Advertisement -

Doi tineri, de 20 și 21 de ani, au decedat, în urma unui accident rutier pe DN2A, la ieșire din comuna Mihail Kogălniceanu, marți seara. Este vorba despre Marian Podariu și Marian Chirică, din satele Călugăreni și Nistorești, din comuna Pantelimon.

Foto: Marian Podariu și Marian Chirică

Conform IPJ Constanța, conducătorul auto nu avea permis de conducere. In urma evenimentului rutier în care au fost implicate un autoturism şi un TIR, doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa.

Foto de la locul accidentului

,,La data de 6 februarie a.c., în jurul orei 21:00, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră  au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 2A, între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu, a avut loc un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 20 de ani,  și un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, ce era condus de un bărbat, de 56 de ani.

Ambele vehicule ar fi circulat în aceeași direcție.

În urma accidentului rutier au decedat conducătorul auto și un bărbat, de 21 de ani, pasager în autoturism.
Bărbatul aflat la volanul ansamblului rutier a fost testat cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.
Din verificările efectuate a rezultat că șoferul autoturismului nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Articole recente