FOTO | Doliu într-o familie din Gorj! A murit strivit de tractor

- Advertisement -

Doliu într-o familie din Gorj. Un bărbat de 52 de ani, din localitatea Țânțăreni, a murit după ce s-a răsturnat cu tractortul. Victima a fost prinsă sub utilaj și nu a mai avut nicio scăpare. Localnicii l-au scos pe bărbat de sub utilajul agricol, dar din păcate, a fost prea târziu. Echipajele de intervenție l-au resuscitat, însă fără rezultat. 

 

„În jurul orei 18:30, prin intermediul numărului unic de urgență 112, am fost solicitați să intervenim în comuna Țânțăreni, sat Florești, pentru salvarea unei persoane care s-a răsturnat cu tractorul și fusese extrasă de sub acesta de către localnici.
La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, totodată fiind alertat și elicopterul SMURD din cadrul Punctului Aeromedical Craiova.
Colegii noștri au constatat că bărbatul era în stare de inconștiență și nu prezenta semne vitale.
Au început imediat manevrele de resuscitare, dar din păcate, în ciuda eforturilor depuse de către echipajele specializate nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbatul în vârstă de 52 de ani, ulterior fiind declarat decesul.”, a transmis ISU Gorj.

GALERIE FOTO

Articole recente