Astăzi, 25 iunie 2026, la Casa Muzeu „Constantin Brâncuși” din Hobița, comuna Peștișani, a avut loc Conferința-Dezbatere Națională „Viitorul meșteșugurilor tradiționale din România. Statutul, drepturile și sprijinul acordat meșterilor populari”, un eveniment dedicat dialogului privind conservarea, protejarea și susținerea patrimoniului cultural viu reprezentat de meșterii populari ai României. VEZI GALERIE FOTO LA FINALUL ARTICOLULUI!
La dezbatere au participat meșteri populari, reprezentanți ai instituțiilor de cultură, specialiști în domeniu, precum și numeroși iubitori ai tradițiilor autentice românești. În cadrul discuțiilor au fost evidențiate principalele provocări cu care se confruntă creatorii și păstrătorii tradițiilor românești, fiind subliniată necesitatea adoptării unor măsuri concrete pentru susținerea, protejarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale.
Printre participanți s-a numărat și managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Ionuț Viorel Bordeiași, alături de alți reprezentanți ai instituției, care au susținut importanța păstrării și valorificării patrimoniului cultural al județului nostru.
Conferința s-a desfășurat în cadrul proiectului cultural „Peștișani: Acasă la Brâncuși – 150 de ani de artă și genialitate”, finanțat de Ministerul Culturii, proiect care marchează împlinirea a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși și promovează valorile autentice ale culturii românești.
Manifestările culturale continuă și în această seară cu momente artistice de excepție. În intervalul orar 18:00 – 20:00, publicul este invitat la spectacolul susținut de Taraful Victor Rap, iar de la ora 20:15, pe scenă va urca Ansamblul Artistic „Izvorașul”, alături de îndrăgiții interpreți Ionuț Fulea, Dinu Iancu Sălăjanu, Niculina Stoican, Marian Medregoniu și Alina Moți Drăghia.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Gorj, Primăria și Consiliul Local Peștișani, CONAF și Asociația Discover Peștișani.
Organizatorii îi invită pe toți cei care iubesc tradițiile românești să participe la cea de-a doua zi a manifestărilor culturale dedicate proiectului „Peștișani: Acasă la Brâncuși – 150 de ani de artă și genialitate” și Festivalului România Autentică.
Evenimentele de astăzi reprezintă doar o parte din programul care se desfășoară la Peștișani până duminică, 28 iunie 2026.
Scriitorul Ion Mocioi, cel care inițiat înființarea unor instituții culturale în localitățile gorjene – muzee, case de cultură, cămine culturale, biblioteci, cinematografe, precum și numeroase manifestări culturale, unele devenite tradiționale, director al Complexului Național Constantin Brâncuși, Târgu Jiu, 1994 –1996 și inițiatorul unor muzee: Muzeul de Artă Constantin Brâncuși, Muzeul memorial Iosif Keber, Târgu Jiu, 1992, Muzeul Tudor Arghezi Târgu Cărbunești, 2007 a primit din partea primarului Cosmin Pigui titlul de cetățean de onoare al comunei Peștișani. La eveniment a fost prezent și reprezentantul Ambasadoarei Norvegia.




