FOTO de pe patul de spital! El este românul înjunghiat în Egipt, în timp ce se afla în vacanță!

- Advertisement -

Belgin Seitmola (foto), în vârstă de 34 de ani, este din Năvodari și a fost înjunghiat într-un „act de violență fără sens”, fără niciun motiv, în timp ce făcea cumpărături în stațiunea Sharm El-Sheikh din Egipt, pe 6 decembrie 2024. Belgin Seitmola este cetățean român, cu origini tătare, din Năvodari și lucrează de câțiva ani în Luton, Bedfordshire – Marea Britanie. Acesta a mers în vacanță în Egipt, la începutul lunii decembrie, cu mama sa iar în timp ce se afla într-un magazin din stațiunea Sharm El-Sheikh, a fost înjunghiat în zona gâtului cu un cuțit.

Reprezentanții MAE au transmis, prin intermediul unui comunicat, că românul a primit îngrijiri medicale gratuite în valoare de peste 30.000 de euro, în urma intervenției Ambasadei României la Cairo pe lângă autoritățile locale.

„Datorită eforturilor complexe ale Ambasadei României la Cairo, ca urmare a dialogului intens purtat cu autoritățile locale din Sharm El-Sheikh, s-a decis ca tratamentul medical aferent îngrijirii și asistării cetățeanului român, în valoare de peste 30.000 de euro, să fie acordat în regim de gratuitate, toate cheltuielile fiind suportate de autoritățile egiptene, până la externarea cetățeanului român din unitatea spitalicească”, precizează sursa citată.
Românul susține că a fost înjunghiat fără nicio provocare sau motiv.

Belgin Seitmola afirmă că: “Am fost înjunghiat de un infractor fără nicio provocare sau motiv. Acest incident șocant m-a făcut să lupt pentru viața mea, atât fizic, cât și emoțional”. El este sprijinit în Egipt de mama sa, Omer Sena, în vârstă de 55 de ani, care a declarat că Belgin a fost dus la un spital internațional din Sharm El-Sheikh după atac. „Pur și simplu s-a dus cu cuțitul exact în traheea fiului meu, i-a tăiat beregata în timp ce se uita la niște produse la raft”, a spus mama lui Belgin, Omer Sena, care se afla cu el în vacanță.”, notează replicaonline.

„Mă aflu într-un spital, luptându-mă să-mi revin după rănile suferite. Facturile medicale se acumulează și mă confrunt cu un drum lung spre recuperare, care va necesita nu numai tratament medical, ci și sprijin psihologic. Trauma acestui eveniment a fost copleșitoare, iar povara financiară devine imposibil de gestionat.”, a mai afirmat victima.

(sursa/foto: replica online.ro)

Articole recente