FOTO | Dacă îl vedeți, NU intrați în contact cu el!

- Advertisement -

O tragedie de proporții a avut loc marți dimineață în localitatea Miheșu de Câmpie, acolo unde o femeie a fost găsită carbonizată într-o locuință cuprinsă de flăcări. Poliția a confirmat că incendiul a fost provocat intenționat, iar principalul suspect este un bărbat din județ, dat deja în urmărire generală.

Apelul de urgență a fost făcut în jurul orei 08:45, de către o femeie în vârstă de 46 de ani, care a anunțat că locuința i-a fost incendiată și că fiica ei se afla, cel mai probabil, în interior. La fața locului au ajuns de urgență echipaje de poliție și pompieri, care au constatat că sesizarea se confirmă: în casă se afla un cadavru carbonizat.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, incendiul ar fi fost pus intenționat. Suspectul principal este Gânj Emil, în vârstă de 37 de ani, din județul Mureș, care este căutat de poliție la nivel național.

🚨 APEL LA SPRIJIN 🚨

Polițiștii desfășoară cercetări într-un caz în care Gânj Emil, în vârstă de 37 de ani, din județul Mureș, este bănuit de comiterea unei infracțiuni grave.

🖼️ Vă rugăm să ne sprijiniți prin distribuirea acestei fotografii!

Ancheta este tratată cu maximă seriozitate. La locul faptei au fost trimise echipe de specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică al IGPR. A fost adus inclusiv un câine de urmă pentru sprijin în localizarea suspectului.

Cadavrul victimei va fi transportat la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș, pentru a stabili cu exactitate identitatea și cauza morții.

Toate activitățile procesual-penale se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.

Atenție! Suspectul este considerat periculos.

Autoritățile fac apel la cetățeni să colaboreze cu forțele de ordine și să nu încerce să interacționeze cu bărbatul dacă îl observă. Orice informație poate fi esențială pentru prinderea acestuia.

Articole recente