FOTO | Ce i-a făcut polițista Andreea unui șofer care a ignorat-o!

- Advertisement -

Andreea Slobodianu (foto), în vârstă de 24 de ani, a vrut să tragă un șofer pe dreapta, însă conducătorul auto a evitat semnalul acesteia, văzându-și de drum.

Ce a urmat este demn de filme! Evenimentul s-a petrecut pe o șosea din județul Iași. Andreea este cunoscută datorită frumuseții ei, dar și a curajului de care dă dovadă atunci când este cazul. Tânăra, în vârstă de 24 de ani, a vrut să tragă un șofer pe dreapta, însă conducătorul auto a evitat-o complet, apoi și-a văzut de drum.

Andreea a plecat în urmărirea lui, fără să stea pe gânduri. Între timp, bărbatul și-a abandonat autoturismul și a făcut tot posibilul să fugă. A încercat, însă nu i-a ieșit, căci polițista l-a prins din urmă! A tras două focuri de armă și apoi tot l-a prins.

„La data de 18 mai 2023, în jurul orei 12.00, în cadrul unei acțiuni rutiere derulate împreună cu reprezentanți ai RAR Iași, o polițistă din cadrul Poliției Orașului Hârlău a efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui auto care se deplasa pe DE 58 din direcția Hârlău către Balș. Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat semnalului regulamentar al polițistei, s-a procedat la urmărirea acestuia, iar șoferul a părăsit auto, încercând să fugă. Pentru oprirea acestuia au fost efectuate două focuri de avertisment în plan vertical cu armamentul din dotare.

Ulterior, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, auto avea defecțiuni la sistemul de iluminare, modificări la sistemul de pornire ș.a. Acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 3.045 de lei, reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce auto pentru 120 de zile și reținerea certificatului de înmatriculare”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Andreea Slobotianu este din Flămânzi, județul Botoșani, lucrează în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași din anul 2019 unde este agent principal  rutier al Poliției Hârlău. Tânăra de 24 de ani a absolvit Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina.

Articole recente