(FOTO) CARNAGIU pe șosea: ȘAPTE persoane au MURIT după un accident în care a fost implicată și o AMBULANȚĂ

- Advertisement -

Un adevărat carnagiu s-a petrecut, în această dimineață, pe o șosea din Iași, mai exact pe raza localității Sarca. Un camion, un autoturism și o ambulanță au fost implicate în impactul devastator. Șapte persoane au murit pe loc după impact. În ambulanță se afla o femeie însărcinată. Ea a fost rănită ușor, la fel ca și cei doi membri ai echipajului de pe autospecială. La fața locului intervin mai multe autospeciale de intervenție, iar circulația este blocată în zonă până la finalizarea cercetărilor la fața locului. Urmează ca polițiștii să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier extrem de grav.

 

Articole recente