FOTO | BUDURAN de la SGA Gorj – CONDAMNAT PENAL!

- Advertisement -

Fostul director al Serviciului de Gospodărire a Apelor Române Gorj, Alexandru Buduran, a fost CONDAMNAT PENAL, astăzi – 03 Noiembrie,  la 2 ani și 4 luni închisoare. Judecătoria Tg-Jiu a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni.

Buduran a fost astfel condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare în formă continuată și pentru instigare la fals intelectual în formă continuată. Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul UAT Târgu-Jiu sau DGASPC Gorj, urmând a fi individualizată în concret de către consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Gorj. Sentința este cu apel.

FAPTA

Anul trecut,  ITM Gorj a efectuat un control în zona Rânca unde a depistat faptul că A. Buduran folosea muncitori la negru pentru construcția vilei sale. In realitate, muncitorii erau angajații SGA Gorj – pe care o conducea la acea vreme.

În încercarea de a mușamaliza fapta, fostul director al SGA Gorj, Buduran a falsificat mai multe acte ale SGA Gorj in privința pontajelor muncitorilor pe care îi folosea în timpul serviciului la construcția vilei sale.

ITM Gorj a aplicat astfel o amendă de 140.000 de lei pentru muncă la negru și a sesizat organele de urmărire penală. Sancțiunea ITM-ului a fost contestată de acesta la Judecătoria Novaci dar a pierdut procesul.

888051C4-8ACD-4FFF-9404-F07A678E67A8 84823C90-40E5-4507-BA49-0C03306455B6

Articole recente