FOTO: BĂRBATUL CARE ȘI-A SECȚIONAT PENISUL, REȚINUT. AFLĂ CUM A REACȚIONAT!

- Advertisement -

Alexandru Blidea, bărbatul în vârstă de 62 de ani, din Dănești, care a fost eliberat după ce a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru omor calificat, a fost reținut după două luni petrecute în libertate. De această dată, suspectul este acuzat de furt calificat. ”Am furat niște târnacoape. Am greșit. Nu o să mai fac”, a declarat bărbatul, în urmă cu puțin timp, înainte de audierile de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Acesta a devenit cunoscut în 2005, după ce a ajuns la Penitenciarul din Târgu-Jiu, după ce si-a secționat penisul cu un aparat de ras, de supărare că o parte dintre colegii săi de celulă au făcut glume pe seama lui.

În 2005, Blidea era internat la Spitalul de Psihiatrie din Turceni. Atunci a omorât un bolnav, coleg de cameră, după ce i-a înfipt în gât un cuțit de bucătărie. Acesta a profitat de neatenția angajaților cantinei spitalului, care tocmai le serveau masa bolnavilor. (L.F.)

hot

Articole recente