FOTO | Bandă „spintecată” la Lupoaia! Producția de cărbune, oprită la UMC Motru!

- Advertisement -

Un incident tehnic a avut loc în această dimineață, la schimbul trei, la Sectorul Producție Lupoaia din cadrul UMC Motru, după ce tronsonul de bandă 4.2 – considerat de salariați drept cel mai important din unitate – aferent excavatorului 04 a fost avariat grav, prin spintecare pe mijloc, aproape pe toată lungimea. În urma avariei, producția de cărbune a fost oprită, reluarea activității fiind condiționată de înlocuirea benzii cu una disponibilă, chiar dacă uzată, precum și de identificarea materialelor necesare reparației.

Potrivit angajaților din sectorul minier al Complexul Energetic Oltenia, banda afectată era deja uzată și ar fi necesitat reparații care nu au fost efectuate la timp. Aceștia susțin că șefi din zona de producție ar fi transmis avertizări către conducerea de la Lupoaia, recomandând scurtarea benzii tocmai din cauza uzurii, însă măsura nu ar fi fost pusă în practică. În acest context, salariații îl indică pe Stelian Jianu ca persoană care nu ar fi implementat recomandările și care, susțin ei, nu ar fi dispus nici curățarea benzii în condițiile impuse de exploatare.

Oamenii din carieră reclamă, totodată, că presiunea ar fi fost pusă preponderent pe creșterea cantităților produse și livrate, fără o evaluare reală a stării utilajelor și a încărcării de muncă pentru personal. În sprijinul acestei acuzații, angajații afirmă că o parte importantă dintre salariați ar presta muncă manuală, deși în carieră ar exista utilaje închiriate care ar putea reduce efortul fizic și ar putea eficientiza operațiunile.

Incidentul ar fi fost raportat încă de dimineață către conducerea Direcției Miniere, însă, potrivit surselor din sector, situația nu a fost comunicată public. La fața locului s-ar fi deplasat directorul Constantin David, precum și șeful Vasile Huidu. În unitate ar fi fost luate declarații de la angajații aflați în schimbul în care s-a produs avaria, urmând să fie stabilite împrejurările exacte și eventualele responsabilități.

Salariații vizați de verificări susțin că ancheta internă ar putea urmări identificarea unor vinovați în rândul muncitorilor, în timp ce uzura echipamentului și deciziile de management care ar fi contribuit la producerea incidentului ar risca să fie trecute în plan secund. Aceștia se tem că prejudiciul ar putea fi imputat unor angajați care, în opinia lor, nu poartă responsabilitatea pentru starea tehnică a benzii și pentru măsurile de întreținere neaplicate la timp.

Articole recente