FOTO | Ambasadorul Argentinei în România, vizită pe Calea Eroilor din Târgu Jiu

- Advertisement -

Ambasadorul Republicii Argentina în România, Carlos Alejandro Poffo, se afla astăzi într-o vizită la Târgu Jiu. Diplomatul a admirat operele marelui sculptor Constantin Brâncuși și a parcurs Calea Eroilor. Diplomatul argentinian a vizitat Ansamblul Monumental „Constantin Brâncuși”, deplasându-se între Masa Tăcerii și Coloana Infinitului, fiind impresionat de valoarea artistică și simbolică a operelor realizate de Constantin Brâncuși. Acesta și-a exprimat aprecierea față de moștenirea culturală lăsată de marele sculptor român, declarându-se încântat de frumusețea și unicitatea ansamblului monumental de la Târgu Jiu.

Pe parcursul vizitei, ambasadorul Carlos Alejandro Poffo a fost însoțit de managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Ionuț Viorel Bordeiași, care i-a prezentat diplomatului informații despre istoria și importanța culturală a operelor brâncușiene.

Sursa foto: TvSud

Vizita oficialului argentinian continuă și în această seară, când acesta va participa la conferința „România între Brâncuși și Eliade”, organizată la Hotel Ramada din Târgu Jiu, începând cu ora 18:00. Evenimentul reunește personalități din domeniul cultural și diplomatic, având ca temă valorile culturale românești și impactul acestora la nivel internațional.

Programul vizitei continuă vineri, 8 mai 2026, cu o serie de întâlniri oficiale. De la ora 10:00, ambasadorul va efectua o vizită la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, unde va avea discuții cu conducerea instituției privind dezvoltarea relațiilor academice și instituționale româno-argentiniene. În cadrul întâlnirii va avea loc și o scurtă dezbatere pe teme economice, organizată în Sala Senatului.

De la ora 11:00, oficialul argentinian va fi prezent la Primăria Municipiului Târgu Jiu, unde sunt programate discuții cu reprezentanții administrației publice locale și județene.

Vizita va continua la ora 12:30 cu un moment cultural la Casa Memorială Constantin Brâncuși, locul natal al marelui sculptor Constantin Brâncuși. Ulterior, la ora 13:15, ambasadorul va ajunge la Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși, unde sunt programate discuții cu reprezentanții unității de învățământ.

Vizita Excelenței Sale în Gorj este mediată de senatorul de Gorj, Mircea-Ionuț Sandu, membru în grupul de prietenie cu Argentina, și subliniază interesul pentru consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Argentina, atât în plan cultural, cât și educațional și economic, oferind totodată un prilej de promovare a valorilor locale la nivel internațional.

Articole recente