(Foto) ALERTĂ: Incendiu la spital, șase persoane au fost rănite!

- Advertisement -

Un incendiu a izbucnit, în această dimineaţă, la Spitalul de Psihiatrie din Arad. Trei cadre medicale, dar şi trei pacienţi au fost transportaţi la spital.

Incendiul de la Spitalul de Psihiatrie din Arad a izbucnit în jurul orei 04.20, apelul la numărul unic de urgenţă 112 fiind efectuat la ora 04.24, atunci când reprezentanţii spitalului au cerut ajutorul pompierilor.

„La interventie s-au deplasat 2 autospeciale de stingere, Descarcerarea ușoară, SMURD TIM Arad, SMURD EPA Vladimirescu si SMURD EPA Curtici, cu un total de 18 subofiteri si 3 ofiteri. În momentul sosirii echipajelor de intervenție incendiul se manifesta într-o rezervă a spitalului cu degajarea mare de fum și posibilitatea de extindere. Echipajul SMURD TIM a evaluat persoanele evacuate din care 6 au fost transportate la UPU Arad(3 pacienti si 3 cadre medicale), toți în stare bună cu ușoară intoxacatie cu fum. Incendiul a fost lichida după aproximativ 20 minute la ora 04:48 fără a se extinde.  Cauza probabilă a incendiului folosirea cu intentie a surselor de aprindere în vederea producerii incendiului.” se arată într-o informare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

2D71E583-E565-437E-B240-2E2F326F6F33 DA436580-DC39-46F3-BF43-27F33EBB16F0 CB2744AC-F67A-4E25-8EE0-9FB77A178EC7

Articole recente