Un bărbat a murit și alte zece persoane au fost rănite în urma unui grav accident de circulație, petrecut în noaptea de Înviere, în comuna olteană Vişina. Inițial, mai multe persoane implicate în evenimentul rutier au fugit de la fața locului.
”Iniţial, accidentul rutier a fost anuntat la ora 4.30, cu trei victime încarcerate, în localitatea Vişina. Ulterior, în decurs de circa 30 de minute, pasagerii care fugiseră de la locul accidentului au revenit, totalizând un număr de 11 victime”, a declarat plutonierul major Dan Nedeloiu.
Din păcate, medicii de pe ambulanţă nu au mai putut face nimic pentru una dintre victimele implicate în accident, un bărbat, acesta fiind declarat mort în drum spre spital.
”Din cele 11 victime cărora li s-a acordat prim ajutor, una a fost declarată decedată în ambulanţă. Celelalte au fost transportate la Spitalul Caracal cu diverse traumatisme”, a afirmat Dan Nedeloiu.
Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și pentru ucidere din culpă, urmând să continue cercetările în acest caz.
Sursa foto: Mediafax



