UPDATE (Comunicat IPJ GORJ):
IPJ GORJ
*La data de 20 martie a.c., Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apel de urgență, cu privire la faptul că pe DN 67 Buduhala s-a produs un eveniment rutier cu victime .*
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 36 de ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Buduhala, din direcția Târgu Jiu-Motru, a acroșat un pieton, care se angajase în traversarea neregulamentară a drumului.
În urma impactului, bărbatul de 67 de ani, din comuna Telești a fost rănit ușor, fiind preluat de un echipaj medical.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului.
Știre inițială:
Un accident rutier cu victime s-a produs, cu puțin timp în urmă, în jurul orelor 18:00, la Buduhala (Gorj). Un pieton ar fi fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada. Revenim cu detalii !


