Azi, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 55, a avut loc un accident rutier.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că un bărbat de 34 de ani, din Dobrești, care conducea un autoturism pe DN 55, între localitățile Sadova și Caciulatești, din direcția Craiova-Bechet, s-a răsturnat cu autoturismul.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și alte 3 persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conștienți și cooperanți.
Din păcate, un alt bărbat de 45 de ani, pasager în spate în autoturism, a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcotest, care a indicat o concentrație de 0,34 mg/ l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Totodată s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.



