Fostul director al CNH, audiat de judecători

- Advertisement -

Constantin Jujan, fostul director al Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, va fi audiat de judecători în dosarul tragediei de la Mina Uricani din februarie 2011.

După mai bine de 6 ani de la producerea accidentului colectiv de muncă, în care şi-au pierdut viaţa cinci electricieni, procesul se află tot la instanţa de fond, respectiv la Judecătoria Petroşani, unde continuă audierea martorilor.

La ultimul termen de judecată, magistraţii au încuviinţat audierea lui Jujan, propusă de fostul director al Minei Uricani, Dragoş Aurelian Ciucă. De asemenea, în faţa instanţei vor mai veni încă cinci persoane care pot face lumină în acest dosar complex.

Cei şase noi martori propuşi de inculpaţi şi acceptatţi de instanţă se adaugă celorlalte persoane audiate până acum, inclusiv specialişti ai INSEMEX şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara – implicaţi în cercetarea evenimentului din 5 februarie 2011 sau în realizarea expertizei tehnice de specialitate.

Reamintim că în dosarul accidentului de muncă de la Mina Uricani, din data de 5 februarie 2011 – soldat cu moartea a cinci electricieni – au fost trimişi în judecată patru foşti şefi ai Exploatării Miniere. Este vorba despre Dragoş Aurelian Ciucă, Claudiu Lucian Butari, Nicuşor Florin Moga şi Florinel Moldovan, acuzaţi de procurori de ucidere din culpă. Dosarul a ajuns pe rolul instanţei de la Petroşani în data de 20 martie 2012, şi se află încă în faza probatoriului propus de părţi. De asemenea, în cauză a fost dispusă şi efectuarea unei noi expertize, inclusiv în domeniul electromecanic maşini şi echipamente miniere, scrie gazeta de dimineață.

Articole recente