Foștii directori din minerit și energie, la un pas de executare

- Advertisement -

Foștii directori din minerit și energie sunt la un pas de executare. Tribunalul Gorj a respins cererea de suspendare a raportului Curții de Conturi, prin care s-a dispus recuperarea a zeci de milioane de euro, care reprezintă plăți efectuate ilegal. Printre beneficiarii acestor transferuri de bani se numără și clubul de fotbal Pandurii Târgu Jiu, condus de liderul de sindicat Marin Condescu.

Tribunalul Gorj a decis, la sfârșitul săptămânii trecute, să respingă cererea de suspendarea a prevederilor raportului Curții de Conturi, care impunea recuperarea sumelor plătite în mod ilegal de la cei care se fac responsabili, adică foștii directori ai complexelor energetice și SNLO. Aceștia au posibilitatea să declare recurs.

Procesul se va muta la Curtea de Apel Craiova. În cazul în care sentința va rămâne definitivă, printre cei care vor trebui să returneze banii se numără clubul de fotbal Pandurii Târgu-Jiu. Suma pe care a primit-o cu încălcarea legii este de aproximativ două milioane de euro. De asmenea, tot la capitolul recuperări figurează și suma de peste 1.700.000 de euro, care reprezintă un ajutor de stat primit de fosta Societatea Națională a Lignitului Oltenia, dar cheltuit tot cu încălcarea legii. Fostul director al SNLO, Daniel Burlan, a spus că banii au fost acordați clubului Pandurii cu respectarea legii.

Un alt proces se află pe rolul Curții de de Apel Craiova. Acesta privește contestarea raportului Curții de Conturi.

Articole recente