Fosta șefă a tribunalului, în arest

0
0

Fosta șefă a Tribunalului Olt va rămâne în arest. Decizia a fost luată de magistrații din Bănie, însă Carmen Marinescu a contestat-o deja, urmând ca verdictul să fie dat mâine dimineață, de instanța supremă. După gratii se află și soţul său dar și un avocat din Slatina, inculpați în același dosar în care femeia este suspectată de luare de mită.

La cererea procurorilor, Curtea de Apel Craiova a decis ca fostul președinte al Tribunalului Olt să rămână în arest, în timpul cercetărilor din dosarul în care este bănuit de luare de mită. Se presupune că ar fi primit mită 200.000 de euro de la familia lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, “pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denunţătorului în stare de libertate şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece cauza”.

Magistrații au dispus aceeași măsură și pentru soțul judecătoarei și un avocat din Slatina, cercetați în acelați dosar. Carmen Marinescu a ajuns în arest pe 23 martie, fiind reținută inițial pentru 24 de ore de către procurorii Serviciului Teritorial Craiova al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru luare de mită. Aceasta a fost suspendată ulterior din funcție de CSM.