O fostă pensiune din Săcelu a fost cuprinsă de flăcări în această dimineață. Pompierii gorjeni au intervenit imediat la fața locului.
O fosta pensiune care apartine unui bucurestean a fost cuprinsă de flăcări în această dimineață. Pompierii gorjeni au fost solicitați să intervină prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112 pentru gestionarea incendiului care se manifesta violent la construcția din comuna Săcelu, sat Săcelu. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Novaci, precum și o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu, echipajele de intervenție constatând că incendiul se manifesta violent la clădirea construită în mare parte din lemn, cu posibilitate de propagare. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.


