Bianca Drăgușanu ajunge din nou în centrul atenției. Aceasta s-a îmbrăcat, din nou, în rochia de mireasă, însă nu pentru că s-ar pregăti să meargă iar în fața altarului. Fosta iubită a lui Coco Păun își promovează afacerea pe o rețea de socializare, dorind să arate că se dedică muncii la atelierul de îmbrăcăminte pe care îl deține. Mai nou, aceasta creează rochii de mireasă și are și o veste bună la începutul anului, pentru femeile care se pregătesc de nuntă, anunțând o reducere de 200 de lei pentru orice comandă făcută până pe 31 ianuarie. Bianca a mai făcut o schimbare în viața ei. Și-a schimbat culoarea părului. Nepoata fostului director de Resurse Umane de la Turceni, Corneliu Gârjoabă, s-a întors la blondul care a consacrat-o. (L.F.)


