Fost şi actual primar, inculpaţi în acelaşi dosar

- Advertisement -

Au fost contracandidaţi la ultimele alegeri şi au ajuns acum parteneri în acelaşi dosar, la Judecătoria Târgu-Jiu. Ion Modroiu şi Vasile Moşoiu, fostul şi actualul primar de la Drăguţeşti, s-au prezentat astăzi în faţa instanţei pentru a spune dacă au acceptat sau nu plata unor lucrări care nu ar fi fost executate în comună. Amândoi sunt acuzaţi de abuz în serviciu în formă calificată.

Totul a început pe vremea când Ion Modroiu era primar al comunei Drăguţeşti. Acesta a obţinut 14 miliarde de lei vechi, bani alocaţi de Guvernul României printr-o ordonanţă în 2006, pentru construcţia a două punţi pietonale şi consolidarea unui pod peste râul Jiu. Firma care a primit acel contract a depăşit însă termenul de finalizare, întrucât lucrările au fost sistate, uneori din cauza ploilor, alteori din alte motive. Aşa s-a făcut că, în ultimele zile de mandat, fostul primar a prelungit termenul de execuţie a lucrărilor. Numai că ulterior Vasile Moşoiu a preluat frâiele Primăriei Drăguţeşti, fiind nevoit acum să dea explicaţii pentru banii irosiţi pe lucrări de mântuială. Fostul primar se consideră nevinovat.

Acesta susţine că totul a pornit de la o plângere formulată de câţiva consilieri și nici nu i-a în calcul o posibilă condamnare.

Actual primar este mai rezervat în declaraţii.

Dosarul a ajuns pe masa Judecătoriei Târgu-Jiu în luna decembrie a anului trecut, prejudiciul creat bugetului local fiind evaluat de procurori la aproximativ 400.000 de lei. Instanţa a acordat şi astăzi un nou termen pentru ascultarea martorilor din rechizitoriu.

 

Reporter: Loredana Ficiu

Articole recente