Un fost șef al spionilor români în perioada comunistă se numără printre strămutații de lux din cartierul Primaverii. Săptămânalul de investigații Scandal de Gorj dezvăluie că generalul în rezervă Alexandru Dănescu, fost șef al Direcției de Informații Externe, deține o vilă de strămutat în cartierul Primăverii din Târgu Jiu.
Alexandru Dănescu s-a ales cu o vilă în cartierul Primăverii după ce a fost strămutat din comuna Câlnic, satul Hodoreasca. Acesta, împreună cu fratele său, au fost moștenitorii lui Constantin Dănescu.
Cazul strămutaților de lux a fost redeschis de către liderul de sindicat de la Rovinari, Gheorghe Peptan, care a declarat că deține documente cu privire la construirea în mod nejustificat a vilelor de strămutat.
Generalul Alexandru Dănescu este originar din comuna Câlnic. Acesta a ocupat funcția, în anul 1966, de adjunct al ministrului afacerilor interne pentru administrație și logistică. În vara anului 1978, generalul Dănescu a fost numit în funcția de director al Direcției de Informații Externe, din cadrul Departamentului Securității Statului. I-a condus pe spionii români timp de patru luni, dar, în această perioadă, a avut loc și fuga din România a generalului Ion Mihai Pacepa. Potrivit unor informații, generalul Alexandru Dănescu este cel care l-ar fi demascat pe Pacepa cu privire la colaborarea acestuia cu serviciile secrete ale altor țări.


