Fostul primar al comunei Fărcășești a fost eliberat, după o noapte petrecută în arest. Judecătorii au respins cererea procurorilor și au decis ca Antonică Belgiu să rămână sub control judiciar în timpul cercetărilor. În același dosar sunt anchetați un tehnician silvic și un pădurar aflat în arest la domiciliu. Dosar vizează tăierea ilegală a arborilor din pădurea fostului edil și a vecinilor săi. Belgiu a făcut astăzi declarații în exclusivitate în acest caz.
Judecătoria Târgu-Jiu a decis ca Antonică Belgiu să fie pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Acesta nu are voie să plece din România, fără acordul anchetatorilor, la fel ca și tehnicianul silvic. Doar pădurarul a fost arestat la domiciliu. Fostul primar a vorbit astăzi și despre acuzațiile care i se aduc.
Antonică Belgiu susține că, în urma unui telefon anonim, s-a constatat că au fost tăiați, pe lângă arborii săi, și șapte aparţinând vecinilor iar fapta i-ar fi fost imputată pădurarului.
În total, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 48 şi 56 de ani, din comunele Bolboşi, Negomir, Drăgoteşti şi Fărcăşeşti, sunt cercetați pentru fals intelectual în formă continuată, uz de fals, abuz în serviciu în formă agravantă, complicitate la abuz în serviciu şi tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos.
Anchetatorii au mai stabilit că la Ocolul Silvic Motru ar fi fost depuse documente justificative pentru arborii tăiaţi ilegal şi acte întocmite în fals. Suspecții sunt acuzați că ar fi reușit să sustragă astfel peste o sută de copaci.


