Fermierii gorjeni care au înregistrat pagube în urma inundațiilor, grindinei sau a secetei ar putea primi despăgubiri de la fondul mutual. Programul se adresează celor care înregistrează venituri, atât individual, cât și prin asociații agricole. Pentru a putea crea un astfel de fond, fermierii trebuie să lucreze mai mult de 30% din suprafața arabilă a României.
Prin fondul mutual se acordă compensații financiare membrilor săi pentru pierderile cauzate de calamități naturale, boli sau alte incidente de mediu. El se adresează agricultorilor neasigurați, și totodată, completează riscurile neacoperite de societățile de asigurări. Pentru a-și putea recupera pagubele oamenii trebuie să contribuie în fiecare an la fond cu suma de bani stabilită.
La o primă evaluare, se pare că în Gorj, este oarecum dificilă înscrierea intr-un astfel de fond, însă soluții există.
Crearea Fondului Mutual PRO AGRO a devenit posibilă prin Ordonanța 2 din 2014 privind înfiintarea și acreditarea fondurilor mutuale în agricultură. Deja, există solicitări de la fermieri care vor să se înscrie la fondurile mutuale pentru a-și asigura culturile pentru anii următori.


