Poliţişti ameninţaţi cu parul în faţa unei discoteci din comuna Dăneşti! Scandalul a avut loc sâmbătă dimineaţa, iniţial între mai mulţi petrecăreţi, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Oamenii legii au intervenit să calmeze spiritele, însă numai cu focuri de armă au reuşit să-i sperie pe bătăuşii, care au şi dat bir cu fugiţii. Unul dintre agresori a fost prins abia astăzi, fiind trimis direct după gratii.
Altercaţia a avut loc sâmbătă dimineaţa, într-o discotecă din comuna Dăneşti. O patrulă de ordine publică din Târgu-Jiu a ajuns la faţa locului, solicitându-le scandalagiilor să înceteze, însă şi oamenii legii au fost ameninţaţi cu bătaia. Unul dintre agresori, în vârstă de 29 de ani, din Scoarţa, a fost reţinut în scurt timp pentru 24 de ore, fiind prins cu ajutorul luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale.
Al doilea suspect, un bărbat de 34 de ani, din Bumbeşti-Jiu, a dat bir cu fugiţii, după ce a ameninţat poliţiştii cu parul. Oamenii legii l-au somat să se oprească, după care au executat două focuri de avertizare în plan vertical, cu armamentul din dotare. Nici aşa nu l-au speriat, fiind dat în urmărire până astăzi.
Cei doi tineri pot ataca soluţia Judecătoriei Târgu-Jiu, care i-a arestat preventiv. Continuând cercetările, oamenii legii au stabilit că aceştia ar fi lovit şi două persoane aflate în discotecă.


