Pompieri puși pe drumuri de localnici care își curăță terenurile agricole prin incendiere. Se întâmplă și în Mehedinți unde pompierii sunt asaltați de solicitări pentru stingerea flăcărilor de pe câmpuri. În doar 24 de ore, ISU Mehedinți a avut șapte apeluri pentru astfel de cazuri
Mai multe echipaje de pompieri au intervenit în localităţile Strehaia, Bucura, Drobeta Turnu Severin sau Magheru, pentru stingerea a şapte incendii, două dintre acestea izbucnite la depozite de furaje şi cinci la vegetaţie uscată. Incendiile au aparut ca urmare a folosirii focului cu intenţie si au cuprins aproape 30 ha de vegetaţie uscată şi câteva tone de furaje. În toate cazurile, incendiile au fost stinse înainte ca flăcările să poată produce pagube materiale foarte mari.
Pompierii avertizează că arderea miriştilor produce multe efecte negative care duc la distrugerea ecosistemului. Lăsând la o parte disconfortul produs de funinginea degajată, această metodă sărăceşte solul în materie organică şi distruge microfauna. De asemenea, apa din stratul superior al solului se evaporă, iar prin crăpăturile rezultate se pierde şi apa din adâncime. Înclusiv arătura se execută mai greu, lucru care duce la creşterea consumului de combustibil. Mai mult, cei care sunt prinși că își incendiază miriștile riscă și amenzi de câteva sute lei.


