Fiul comisarului şef al Poliţiei Municipiului Motru, Cornel Ionete, a ajuns în această dimineaţă pe mâna autorităților. Tânărul a fost audiat timp de patru ore într-un dosar de trafic de droguri. Potrivit unor surse de încredere din rândul anchetatorilor, acesta a dat declaraţii în calitate de martor, însă ar fi recunoscut şi că este consumator de canabis. Printre suspecţii arestaţi preventiv în acest caz se numără şi viitorul ginere al unui viceprimar cunoscut din Gorj.
Sergiu Ionete a petrecut astăzi mai bine de patru ore la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj. La final, acesta a fost privilegiat de oamenii legii. Ca să nu fie luat la întrebări de jurnalişti a ieşit pe uşa din spate, în curtea instituţiei, după care a fost condus către o destinaţie necunoscută, cu maşina de serviciu a poliţiştilor de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate, Serviciul Teritorial Gorj. Nici tatăl său, şeful Poliţiei Municipiului Motru, nu a fost de găsit pentru a comenta situaţia fiului său.
Anchetatorii au stabilit că drogurile erau aduse din Italia şi Timișoara şi erau depozitate într-un loc secret din Mehedinți, de unde membrii grupării luau cantităţi mici, pe care le puneau în vânzare în zona Motru, în special, pe timp de noapte.


