Fiu reținut după ce și-a agresat mama cu untură încinsă, la Motru

- Advertisement -

Un caz de o violență extremă a fost înregistrat în județul Gorj, unde un bărbat de 39 de ani din comuna Glogova a fost reținut de polițiști, după ce și-ar fi agresat propria mamă, în vârstă de 67 de ani. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 12 aprilie 2026, în jurul orei 04:00, când femeia a sesizat direct polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Motru. Potrivit primelor informații, pe fondul consumului de alcool, bărbatul ar fi recurs la gesturi de o cruzime greu de imaginat, stropindu-și mama cu untură încinsă în zona feței, după care ar fi lovit-o cu pumnii și picioarele, provocându-i suferințe fizice.

Cei doi au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Motru, unde oamenii legii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului. Victima a refuzat însă măsura supravegherii electronice.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, iar în urma continuării cercetărilor, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca ancheta să stabilească toate împrejurările în care s-a produs fapta.
(foto ilustrativă)

Articole recente