Fier vechi furat cu tirul din carieră

- Advertisement -

Peste 40 de tone de fier vechi au fost sustrase cu două tiruri chiar din incinta unei cariere miniere. Furtul a fost descoperit în trafic de către polițiștii de la rutieră din Turceni. Doi indivizi din Craiova au fost arestați preventiv de către Judecătoria Târgu Jiu.

În timp ce se aflau în misiune, pe raza comunei Plopşoru, poliţiştii din oraşul Turceni au oprit pentru control un autocamion şi un autotren cu remorcă. Cu ocazia controlului, poliţiştii au constatat că cele două autovehicule transportau deşeuri feroase. Conducătorii auto au prezentat avize de însoţire a mărfii întocmite în fals. Cei doi șoferi, precum şi alte două persoane găsite în autovehicule, au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări. Oamenii legii au stabilit că întreaga cantitate de fier, de 41 de tone, ar fi fost sustrasă din incinta unei cariere miniere din oraşul Rovinari. Anchetatorii au stabilit că reprezentantul unei firme de achiziţie de deșeuri şi un angajat al carierei miniere, un bărbat de 40 ani, din comuna Băleşti, au pus la cale furtul.

Bunurile sustrase au fost, ulterior, restituite reprezentanţilor unităţii prejudiciate, iar cei doi suspecți au fost trimiși în arest pentru 20 și, respectiv, 29 de zile. De asemenea, conducătorul auto de 29 de ani este cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât ar fi întocmit în fals cele două avize de însoţire a mărfii. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi stabilirea răspunderii judiciare.

Articole recente